Lăsând la o parte surpriza trecerii unui titlu exclusiv de Xbox One pe PC, anunțul conform căruia Crytek va porta Ryse: Son of Rome și pentru computere a ridicat câteva semne de întrebare: când va fi lansată această versiune a jocului și ce sistem va fi necesar pentru a-l rula?
Iată ca nemții de la Crytek lămuresc aceste probleme prin intermediul paginii oficiale de Steam a jocului. Astfel, Ryse: Son of Rome, în versiunea sa pentru PC, va fi disponibil începând cu 10 octombrie 2014, la un preț de 39,99€ (pentru versiunea digitală, cea fizică poate fi precomandată la prețuri mai avantajoase, chiar și de la magazinele din România).
Ryse: Son of Rome folosește motorul grafic CryEngine și va avea următoarele cerințe de sistem (sistemul recomandat este necesar pentru a rula jocul fluent la rezoluția 4K):
Cerințe de sistem minime:
• OS: Windows Vista SP1, Windows 7 sau Windows 8 (64bit) • Procesor: Intel Dual-Core 2.8 GHz/ AMD Dual-Core 3.2 GHz sau mai bun • Memorie RAM: 4GB • Placă video: compatibilă cu DirectX 11, 1GB video RAM • DirectX: 11 • Hard Disk: 26GB • Placă de sunet: compatibilă DirectX cu cele mai noi drivere instalate
Sistem recomandat:
• OS: Windows Vista SP1, Windows 7 sau Windows 8 (64bit) • Procesor: Intel Quad-Core sau AMD Octo-Core • Memorie RAM: 8GB • Placă video: compatibila cu DirectX 11, 4GB video RAM • DirectX: Version 11 • Hard Disk: 26GB • Placă de sunet: compatibila DirectX cu cele mai noi drivere instalate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER